Close

Not a member yet? Register now and get started.

lock and key

Sign in to your account.

Account Login

Forgot your password?

Untitled Document

Scurt istoric al padurenilor

Moştenirea ISTORICĂ

Aşezările din Ţinutul pădurenilor au o vechime dinainte de ocupaţia romană, existând dovezi de locuire încă din neolitic prin descoperirea unor unelte de piatră în peşterile din apropierea localităţii Bătrîna.
A fost descoperită şi o piatră funerară datând din timpul ocupaţiei romane, pe care era scris „Natus ibim ubi ferrum nascitur”, în traducere: „născut acolo unde se naşte fierul”.

Atestarea documetară a venit mult mai târziu, în perioada medievală:

Localitatea   Anul atestarii
documentare
Localitatea  Anul atestarii
documentare
Cincis 1360 Teliucu Inferior 1477
Ruda 1397 Govajdie 1482
Bunila 1416 Valar 1482
Plop 1468 Alun 1483

Putem evidenţia populaţia Ţinutului pădurenilor ca pe una dintre cele cele mai interesante şi  autentice comunităţi din componenţa poporului român. Pădurenii au o trăsătură rar întâlnită la multe popoare – stabilitatea. Oamenii din acest ţinut au istorie foarte veche şi este legată de minerit, de producere amangalului si a fierului. Peste aceste teritorii s-au perindat diferite stăpâniri, iar dezvoltarea industriilor a atras specialişti de diferite naţionalităţi care s-au contopit cu localnicii. De aceea nu este de mirare, că între familiile de pădureni se întâlnesc şi nume ca Sorenson sau Edison. Influenţa acestora a constat doar în îmbunătăţirea meşteşugurilor şi a tehnicilor de extragere şi prelucare a fierului nu şi în schimbarea semnificativă a modului de trai autohton, plin de cutume şi credinţe străvechi. Cei care au trăit printre pădureni au sfârşit prin a fi asimilaţi fără să determine schimbări vizibile în viaţa şi obiceiurile pădurenilor.
Nici măcar ţăranii aduşi din Ţara Românească să lucreze la bocşele de mangal, nu au reuşit să influenţeze în vreun fel comunităţile de pădureni. Ei se deosebesc de localnici doar prin culoarea mai închisă a tenului. În rest, îmbrăcămintea, graiul şi obiceiurile au rămas identice.
Dezvoltarea mineritului şi a siderurgiei a implicat aproape întreaga populaţie locală determinând cunoaşterea unor noi meserii şi tehnologii noi. Acest lucru s-a reflectat de-a lungul anilor asupra modului lor de a-şi asigura existenţa, fără să îşi modifice tradiţiile şi cultura.

Pe lângă valoarea peisagistică, aşezările păstrează şi în prezent un aspect profund autentic.
Există sate ale căror case au fost declarate monument istoric şi incluse pe Lista Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional tocmai pentru caracterul lor autentic şi reprezentativ.
Doar localitatea Ghelari, care s-ar putea numi „centrul economic” al ţinutului, a suferit mai multe influenţe care se reflectă în aspectul său urbanistic oarecum eterogen.

Referindu-ne la Comuna Teliucu Inferior, vechimea istorică se situează cam în acelaşi context .

De-a lungul istoriei, satul Cinciş este cel care a concentrat cele mai importante legături politice prin familiile care locuiau aici. Aici s-a născut Elisabeta Mărgineanu, care a fost mama lui Iancu de Hunedoara.
Satul Cinciş apare atestat documentar pentru prima dată în anul 1360 ca făcând parte din districtul Haţegului cu denumirea maghiară – Cholnukus, următoarea atestare este a satului Izvoarele în anul 1446 cu denumirea maghiară – Linghyna şi în anul 1477 este prima atestare documentare  a satului Teliucu Inferior cu denumirea în limba maghiară –  Telethek.
În tradiţia populară se spune că Iancu de Hunedoara s-a născut la Cinciş, de unde ar fi fost mama lui (Elisabeta Mărgineanu). Mărturie stau frescele religioase datând din secolul al XVIII –lea  descoperite la biserica din Cinciş, unde se presupune că este portretul lui Iancu de Hunedoara, diploma lui Iancu de Hunedoara din 1447 dată din cetatea Timişoarei.

În curtea noii biserici din Cinciş Cerna va fi amenajat un Muzeu care va adăposti obiectele descoperite în urma săpăturilor arheologice şi câteva dintre obiectele de cult rămase în urma demolării bisericilor din chiuveta lacului Cinciş.